Alexandra Dulgheru: Merităm să fim în grupa mondială

Alexandra Dulgheru: Merităm să fim în grupa mondială
Publicat: 20/04/2015, 01:35
Actualizat: 20/04/2015, 10:44

„Sunt foarte bucuroasă. Andreea Mitu a făcut un meci mare. Am fost foarte obosită, am încercat să cred, am zis să am totul. E o suprafață ciudată, Abanda e o jucătoare bună, e nu e rea deloc… A fost un moment când nu simțeam bine jocul, asta e, am zis să lupt până la capăt. Am zis că voi câștiga dacă am mai multă răbdare ca ea și dacă nu, aia e. E o suprafață rugoasă. Mă bucur că nu am dat în arbitru, Abanda era ca un perețel, trebuia să schimb ritmul. Am schimbat tricoul, trebuia, era ud. Merităm să fim în Grupa Mondială, restul vedem mai departe. Fed Cup îmi dă aripi, am câștigat două meciuri, ajung acasă, abia aștept”, a declarat Dulgheru, la Dolce Sport.

Jucătoarea Alexandra Dulgheru, locul 69 WTA, a învins-o, duminică, pe Francoise Abanda, 260 WTA, aducând României punctul victoriei în întâlnirea cu Canada, scor 3-1, și calificarea pentru prima dată din 1981 între cele mai bune opt echipe feminine de tenis din lume, în Grupa Mondială a Fed Cup.

Dulgheru s-a impus, cu scorul de 3-6, 7-5, 6-2, după un meci care a durat două ore și 11 minute.

România a participat ultima dată în Grupa Mondială în 1992, dar atunci evoluau 16 echipe în principala divizie a competiției.

Tot duminică, Andreea Mitu, locul 104 WTA, s-a impus, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-1, în fața sportivei Eugenie Bouchard, locul 7 WTA, aducând echipa tricoloră în avantaj, scor 2-1, în întâlnirea cu Canada, de la Montreal, din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federației.

Sâmbătă, Irina-Camelia Begu, locul 33 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 4-6, 7-5, 6-4, de Francoise Abanda, locul 260 WTA, în primul meci al întâlnirii dintre Canada și România.

În a doua partidă, Alexandra Dulgheru, locul 69 WTA, s-a impus, tot sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-4, în fața sportivei Eugenie Bouchard, locul 7 WTA, astfel că România a egalat, 1-1, scorul în întâlnirea cu Canada, după prima zi.

România va evolua în 2016, în sferturile de finală ale Grupei Mondiale, alături de una dintre echipele din Rusia, Cehia, Germania, Franța, Italia, Olanda și Elveția. Partidele vor avea loc în sistem eliminatoriu, adversara tricolorelor urmând a fi cunoscută după o tragere la sorți.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara;...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Tânăr din Mehedinți, găsit fără suflare în locuința în care creștea ilegal șerpi. Anchetatorii au...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Eliminare surpriză la Survivor All Stars. Tensiuni între concurenții rămași în concurs
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
O grădină zoologică a vopsit doi câini în alb și negru și a spus că...